Un pas
Să mă învețe nu i-am cerut
și nici n-am întrebat vreodată;
cum aș putea să intru în iubire
știind că între noi e-o poartă?
De partea asta – eu, mânat de gânduri,
de cealaltă – doar ea, deplinătate.
Așa că am ales să fac, iubind,
ăl singur pas spre înainte-n moarte.
Veți întreba: sunt mort, eu mai exist?
Nu, da, am devenit încrederea în ea;
sunt însăși ea! Am evadat din mine,
din mintea ce de mine-o separa...
Din mii de întrebări mai ieri nepuse,
eu mi-am răspuns la singura rămasă:
rămân năuc de partea asta a-porții
sau, conștient, pășesc în cea armonioasă?
