Te-alint

te-alint c-o adiere de sărut,
ce nu știu: șoaptă-i sau vers neașternut?
te mângâi c-un tors molcom de fuior
- din creștet până-n degete fior
și-ți legăn în emoții valuri
pe marea-mi dragoste fără limanuri.

Cuprins

Te căutam în ochi ce mă priveau cum cresc,
unii cu drag, alții cu sete, alții sceptic,
unii ca pe-un păgân ce răscolește-n nefiresc
când juru-mi se orânduia în modu-i triptic:
ce fac, ce simt și ce gândesc...
Te căutam nebun în seri,
când umbrele-mi intrau în fire
voiam lumină când azi devine ieri,
să umplu miezul întunericului cu-mplinire
crezând că sacrificiul naște învieri...
Te căutam în cărți, în versuri și frumos
și-n nerăbdarea de-a călători prin lume,
și nu te-aflam îmbrățișării de prisos
cu care, avid, mă-mbrățișau anume
frustrări străine, pentru propriul folos...
Te căutam, deunăzi, și-n ce-a rămas nestins
- în armonia dorului de sine
și, culmea! Neobișnuit de simplu te-am cuprins
doar acceptând că timpul n-are loc în mine,
că poți fi tu, fără să ai ceva în mine de învins!...

Reînvăț

Chiar și când pe sub zări
norii-și coboară burți întunecate,
nu calc în vis...
Strâng între pleoape amintiri
- restrăluciri din clipe neuitate,
- n lumină asumate ca trăiri,
simțiri, gândiri, iubiri
necondiționate.
Nu ploaia-mi va-neca cuvintele-n gâtlej;
de-i ropot, vorbe ropotesc
chiar și când n-am cui să-i rostesc,
cui să să-mi primescă să iubesc,
cui să șoptesc că mă smeresc
de-atâta netăcere!
De-i liniște, îmi liniștesc strigarea...
Mi-aștern o rugă sub obraz,
mă-ncovrigesc negând că-mi amintesc
uitarea.
Chiar și când zilele pălesc
- mi găsesc luciditatea fără de păcat...
Învăț..., nu! Reînvâț iertarea.