În sine

Cărarea care duce prin noi
are sinele ca destinație.
Tu răsari binele în mine
și te bucuri de darul de a-ți fi
abundență, tandrete, inspirație.
Eu răsar în tine nesfârșirea
și împlinesc dorul să-mi fii
poveste, voluptate, adorație.
Cărarea asta a noastră nu are spațiu
decât întâmplător...
Nu construiește ziduri,
nu folosește pronume de politețe
și nu are așteptări...
Nici măcar un pat al ei nu are,
unde să ostoim aspirația,
să odihnim suflul dorinței...
Cărarea noastră are doar timp
- asumăm secunde de fericire cu miile,
fără să contabilizăm împreunarea...
Doar creștem, unul în drumul celuilalt,
unul prin altul,
tu și eu,
in sinele iubirii.

Ironic

În vâltoarea de absurd care ne ocupă viața,
zilnic, toți... orbecăim, căutăm ceva anume
între reguli acceptată, schilodită de cutume;
neaflată-n rugăciunea... nerostită dimineața.

Aspirațional îi spunem, îndeobște, fericire;
o percepem... slut: liman al propriei putințe
imputat în fals, adesea, unei proxime ființe
ce la rându-i văduvită de-a iubitului... iubire.

Și, atrofiați de reguli, ne reinventăm prostia
de-a ne schilodi iubirea impunându-i așteptări,
norme-nalte sociale, limite fără iertări,
deturnări de echilibru ce hrănesc doar ironia!...

Ne mințim c-a spune-adesea fericitul te iubesc
devalorizează sensul, îl transformă-n vorbă goală;
ca și cum iubirea este un.. sfârșit; forma finală...,
când, de fapt, e începutul fericirii ca firesc.

Reflecție

Îi zâmbește întreg chipul
reflectat în ochii ei...;
știe: lumea nu-i mai este
adevăr... stors din idei.

Ea-și culege, tandră, darul
de alint și bunătate
care-i împlinește dorul
de real... cu voluptate.

Se-mpletește-n ei iubirea
în modele ne-ngrădite
- broderie din dorințe
până ieri tăgăduite.

Știu prea bine: frumusețea
ce le luminează fața
se citește. Se trăiește;
... binecuvântează viața.

O dată în plus

Te-am regăsit – prima dată – în gesturi,
făurind rost fiecărui strop de energie,
găsind destinatar formelor de bunătate
cu toată încrederea zâmbetului
deschis înafară...
Foarte puțin pentru tine;
cât să respiri,
să ai suflu,
s-o iei de la capăt...

Te-am regăsit – mai atent – în chiar ochii tăi,
unde orizontul trezește curiozitate,
iar delicatețea arcuiește curcubee
reflectate prin suflet,
căutând un liman...
Fără a-l mai vedea;
cât să percepi,
să tresari,
s-o iei de la capăt...

Te-am regăsit – mai apoi – în cuvinte
a căror putere-a săpat drumuri în noi
și ne-au adus laolaltă tot ce n-am mai visat
în ani mulți de nesomn,
în care sie-ne n-am mai vorbit...
Acum înzecit ne-alintăm;
ne mângâie
fiecare slovă
ce-o vorbim de la capăt...

Te-am regăsit – negreșit – îmbrățișată în mine,
revărsată pe buze - răsfrântă-n surâs,
sorbită din palme avide-de-atins,
eliberată de gând, voluptoasă de vis,
arcuită de puls...
Ne eliberăm;
cât să trăim
o dată în plus,
iubind de la capăt...

Acum

Nu e a ta lumea în care
s-analizezi destine superior şi critic,
prizonier chiar tu instinctului
de-a ţintui, aliniindu-le ca-n insectar,
văzând ce-au fost!...
Ce n-au putut să fie…

Te regăseşti frumoasă, împlinită
deodată, realizând că pentru asta
nu-ţi trebuie curaj sau ajutor;
nu trebuie să lupţi ca să fii tu,
să mai confrunţi cutume… asta nu!

Nu-i vreun secret ori vreo magie,
vreun… sport cu siluete,
tonificări de muşchi,
nu-i linişte-adunată
din norme sociale
care pretind să ştie-n locul tău
când să spui da,
ce nu dă bine…
Nu.

Te regăseşti întreagă doar aici,
Acum! Redefinită de prezent.
A ta - fără să-ţi fii stăpână.
Iubită – fără să ţi se impună.
Profundă.
Liberă.
Deplină.