Ne-am îndrăgostit

Ne-am îndrăgostit împreună;
adică unul de altul.
Unul prin celălalt.
Unul din altul.
Unul pentru celălalt,
dar și pentru sine.
Poate tocmai de aceea, mai ales,
că ne-am îndrăgostit
din direcții contrare
– unul de celălalt –
cazăm dragostea noastră
într-un univers răsturnat:
timpul a-ncremenit,
în vreme ce simțurile noastre
parcurg secvențe cu viteza iubirii...
Ploaia nu ne mai mângâie fruntea
cu stropii ei picați ca din cer,
ci îmbrățișează gleznele
noastre de îndrăgostiți
ce nu mai regăsesc
un echilibru pământean...  
Ne-am îndrăgostit amândoi
sub aceeași umbrelă,
în același dans
al vorbelor rostite cu dor,
cu pasiunea spiritului care arde,
cu fluiditatea apei care mângâie,
la adăpost de rutina
ce înghite chiar și culorile anotimpurilor.
Dragostea noastră e esența culorii, e joc,
e spirit, e energie care ne învie
unul din altul.
Unul prin celălalt.
Unul pentru altul,
dar și pentru sine.

O sută de vieți


Aș fi putut avea o sută de vieți.
Am o sută!
În fiecare clipă aș putea alege să fiu cu tine.
Sau cu tine.
Sau cu tine.
Instantaneu, o altă direcție se deschide
în stânga, în dreapta mea,
înainte, în sus sau în jos
și chiar înapoi,
deși nu e o întoarcere din drum.
Văd, pipăi, aud, mă înfior...
Trăiesc secunde întregi
care mă poartă în alt timp;
simt  claritatea
spațiului unei alte existențe
– a mea. Mă conține o vreme...
Și iar se deschide o cale,
instantaneu,
iar eu, păcătos de neînsemnat,
trebuie să aleg fericirea cu tine.
Sau cu tine.
Sau cu tine.
În numele propriei fericiri
care începe
odată cu fiecare dintre cele o sută de vieți.
Chiar am o sută de vieți!
Toate încep
cu intensitatea nevoii de oxigen
a iubirii.
Niciuna nu a sfârșit.
Am atât de trăit
- nu am timp să sfârșesc!

Ai atâta lumină

Ai atâta lumină în priviri,
încât soarele e accesoriul
ce adaugă farmec ochilor tăi. 
Când surâzi
ziua traversează de pe obrajii tăi
pe chipul meu,
iar în îmbrățișare
mai strecurăm câte-o umbră,
când ne ținem prea strâns...
Seara asfințim cu privirile-n zare,
cu poftă de neant.
Stelele mă surprind adesea
sorbind noaptea cea limpede
din căușul palmelor tale
și-adorm,
liniștit că visul e-același,
că dimineața
ai atâta lumină în priviri...

Poezia mea

Poezia mea are talie
- slove dulci-arcuite,
cuprinse cu palmele-mi amândouă,
astfel că literele care-ți dau ție formă
sunt desprinse parcă din căușul acestora,
unde mi-au scris deja linia vieții...

Poezia mea are ochii tăi
- cătarea lor caldă, spre mine,
pe care lumina scânteind
o aduce printre cuvintele
care te privesc, rostite zilnic
cu gândul la tine, ca hrană tristeții...

Poezia mea are feminitate
- haloul ei de tandrețe
rimează cu sufletul tău
pe care atât de masculin îl ador
trăind în fiecare zi evadarea spre tine,
iluzia care sfărâmă pereții...

Poezia mea are spațiu
- distanțele dintre noi sunt doar temporale:
cunoaștem intensitatea orelor,
însă ne despart zile și ani...
Ne rămân în comun florile, mângăierea, culorile
pe care ni le-am dăruit ca poeții...

Surâs

Din parfumul tău mi-aș face
adiere care vine
și-aș adulmeca, senin,
zilnic, drumul către tine.

Din obrazul tău aprins,
de un roșu efemer,
mi-aș culege un bujor
și l-aș prinde la rever.

De-mi oferi două surâsuri
le-aș purta, cunoscător,
tot sezonul primăvară,
fix, la coada ochilor.