Vin

În aura-mi de monstru trecător
mărșăluiesc sub stele;
mi-e liber creștetul, deși
-n răstimp de viață
câte una dintre ele
se prăbușește-n mine
și-mi luminează calea...
Privirea-mi stă-nainte-nfiptă
indiferent c-acolo-i hău
ori geană luminoasă.
Vin, Doamne; trec hotarul tău.
Primește-mă acasă.

Surâs

De îmi surâzi cu poezie
-ntrebându-te de ce nu-i scrisă
în ființarea zi cu zi,
pot doar să-ți spun că poezia
e-n fiecare și oricând,
sens chiar infinitivului a fi;
a – fascinant ! – te regăsi
-n ce altul, zis poet,
găsește-n propriul sine
ce sinele-ți descoperă deja iubind,
în tine, în felul tău de-a ști.