ce iubirea

... mai locuiești la mine-n piept,
când dor mi-i să inspir deodată
emoția și gândul și simțirea?
... te semețești lumii rebel
când imi împunge-n coastă crezuri
din care să-mi clonez trăirea?
Hai, fi-mi scânteie de divin sub pleoape
și în surâs răsfrânge-mi creativitate în deplin;
fi-mi astăzi ce iubirea-ntotdeauna poate!

Creator

Tresar ca ploaia
- mângâiere limpede pe fruntea-ți verde
descânt...
Șoptit, duios, dau slovei
formă și contur;
te întrupez din vânt
ce-l rostuiesc în neclintire.
Sunt, mai presus de toate,
creator
al sensului că ești
oglindă-n care, regăsindu-te,
mă oglindești
în zâmbet;
în armonia pe care,
iubind-o,
mă iubești.

Înalt

De cauți poezia în zile numărate,
iubire,
afla-vei chiar în frământare
că zilele nu-s întâmplare;
au ritm și vers si verb și rimă:
descoperă-te-n clipă, o animă!

Cauți spre coala albă slove,
iubire,
și-nspre poet fior boem.
Tăcerea-ți sună în acord de recviem,
de nu-i fi azi cuvintelor lui muză;
el, pogorît vremelnic în percepție obtuză...

El știe visa fără-ndoială,
iubire,
știe că poezia-i armonie și nu tulburare,
și că e om născut din contemplare;
îl doare, i-i foame, pășește pe asfalt,
dar n-are limite, nici teamă de înalt!