Imuni?!
...au zâmbet și-l împărtășesc cu generozitate
când nu îi dăscălim orbiți de propriul ego
vorbindu-le... lemnos și perimat despre intrarea în maturitate,
despre «ce-a fost» la vremea când noi înșine
-am descoperit cam care-i doza optimă de seriozitate!...
... au claritatea de-a fi ei, sfidând absurdul
cu care le predăm știind mai bine pentru altul
ce-i bine!...; le-o opacizăm, le-atrofiem naturalețea ani de-a rândul
inoculându-le șabloane nouă, ani în șir, predate:
ucidem creativitatea din principiu, cu fapta și cu gândul!...
... au chiar pretenția să-și definească fericirea
și chiar să ceară cont pretenției ce-o arogăm tiranic,
sub masca responsabilității cu care le cenzurăm simțirea,
când le-anulăm din fașă experimentarea de-a trăi pe viu,
de-a-și încropi convingeri proprii; de-a-și asuma gândirea.
... au, între toate, avantajul de-a fi tineri; din păcate, nu imuni.
Sunt superficiali sau nesimțiți – adeseori, la supărare!
Grav este că-i vedem doar ca pioni; chiar noi suntem nebuni
parazitându-le diagonal oricare pas spre înainte,
trăindu-ne prin ei, neasumat, frustrarea de-a fi devenit comuni!...
