Acea

E altă zi...,
cresc altă zi!
Și alta, și-ncă una;
niciuneia îi spun mâine sau ieri...
Toate sunt... azi!
Și fiecare azi,
deosebit de altădată,
nu vine și-atât...
Pur si simplu,
fiecare azi crește în mine.
Cresc și eu.
Și tu crești azi;
cu fiecare azi
care devine continuum...
Un «azi»... redefinit
din ceea ce altădată
numeam «mereu»...
Te regăsesc în mine,
în mii de zile!
Am învățat în ani să te iubesc.
Ți-am scris adesea...,
te-am creionat în gând,
să mă asigur că te recunosc!...
Am izbucnit nerăbdător trăiri,
să dau cărbunelui din mine
generoase pete de culoare;
am revărsat nuanțe de-a te visa
- le-am traversat distanța dintre vis
sădindu-le, flămând,
în ceea ce numesc realitatea mea,
dar fără să culeg...
Nu te-am găsit..., întreagă;
doar părți, bucăți,
frânturi de planuri am iubit...
Ani...
Până azi.
În fiecare zi,
în orice vers,
cu zâmbet măsurat
ori mai mutros
disimulam prin siguranță
faptul că tânjesc...
Unii-au îmbrățișat
doar părți din mine...,
însă anii
m-au învățat să te iubesc.
Ai fi putut să nu exiști.
Să nu mă vezi.
Să nu mai crezi.
Aș fi iubit oricum,
împrăștiind iubirea
în bucăți de sine...
Dar vii! Astăzi!
Primești întregul!
Nu-l măsori, nu-l cerni,
îl regăsești în tine,
în fiecare zi
și te deschizi, frumoasă,
de parcă niciodată
ai fi fost altundeva...
Mi-ai personalizat trăirile
trăind în ele,
făr' să adjudeci vreuna;
știind deja că-s și-ale tale,
că nu se mai separă-n planuri
și erup în fiecare zi iubirea.
Acea ...

Înmiit

Îmi trec valuri de cuvinte
ondulând ușor spre zarea
ce-mi așterne dinainte -
luminată-n ochi – cărarea

dinspre tine. De la sine
orizontul se desface
căutând un țărm prin mine,
din talazuri să-l provoace...

Urci... adâncurile-n creste
scrise cu dantelărie
și-mi ești farmec în poveste,
- delicată ironie

înmiită de căldură.
Ești privirea către mare,
perspectiva ta matură
despre-aproape...-n depărtare!

Magie de leac

Întâi și-ntâi, de dimineață,
când gândul îmi alunecă din vis
sub prima geană de lumină,
ți-am... prescris o frunte mai senină!

Și liniuțe-n... loc de ochi
când îmi zâmbești, îndrăgostită
și-un arc sub pieptu-ți mie arcuit,
știindu-te iubită, avidă de iubit! 

Și-apoi, în plinul miez al zilei,
când doru-mi se foiește-n umbra ta
și-n fiecare gest simt că-mi lipsești
ți-aș... sugera pe buze să-mi citești!

Și să mă cauți, să-mi spui vrute,
să mă provoci cu nonșalanță să alint
orice cuvânt, să aflu mângâiere
și descânt, avid de-apropiere!

Iar mai târziu, în ceas de seară,
asemenea răsfățului gurmand,
să savurezi magia unui vers
îți... recomand; să îl întorci în Univers!

Și-n goana noatră printre stele
dăm planuri, lumi, realități în lături
pentru magia clipei... Redevenim visare
ocrotită-n pături... de sub care mâinele răsare!

Dată!

Cu siguranță nu ne-am născut fericiți!
Ne-am trezit înafară, deodată,
Țipând de atâta culoare și vânzoleală
care, omenește, ni-i dată!...

Privim în juru-ne, curioși, hămesiți
- e instinctul de a devora conținut,
de-a ne integra celor din jur, în limite
ce-asociază formă și sens oricărui neștiut!...

Suntem de acord că ăsta e verde,
că aia doare, iar briza răcorește,
preluăm legi naturale ori sociale,
mimăm teorii; le-aplicăm pe muțește!...

Unii, ne mulțumim cu normalul
extras din ideile preconcepute,
alții idealizăm simplitatea
fiindcă nu costă... E, însă, pe avute!...

Și, mai ales, simplificăm nefericirea
arătând cu degetul, înțelept,
către alții (care la rândul lor ne arată...),
nu spre propriul piept!...

Fericirea nu e moștenită genetic.
Nu ține de acumulări, de capricii...
Este mai degrabă o privire spre înăuntru
cât de liber posibil; fără alte indicii!...

N-are întindere, timp, n-are gen.
Are, însă, personalitate.
Se lasă... descifrată când dăruiești
binele. Asta nu-i doar sensibilitate !...

E forță, e anvergura de-a trăi
cu tine însuți dezgolit de ego, de perfect,
eliberat de rațiuni adjudecate aprioric
și de rudimentara... cauză-efect!...

Adorat

E ca un dans, iubito, așa e;
cuvintele care iubesc au muzicalitate
- mișcă mase mari de aer în jurul
celor care le rostesc iubindu-se!

Cuvintele împing spre înainte trupuri
să întregească dorul, să-i confere plin,
să îl reverse îm...plinit din sufletele
ce așteptau fiorul, perechea în sublim!

Au înțelesuri cuvintele rostite cu drag;
au ritm de vers, ce antrenează simțuri
să pulseze de reciprocitate, nemairătăcind
prin Univers: își află rost, capată sens!

Și, draga mea, cuvintele au libertatea
de-a transcende gânduri; sunt temple
de lumină în care ne scăldăm, smeriți.
Sunt adâncuri revelate-n suprafață!

Acu-nțelegi, iubito, că te iubesc
femeie, rotund, plin, adiere, înțeles,
gând, rimă, curat, simțire care mă înalță
către tine din profund în adorat?!

Întâmpinare

Te întrebi de unde atâta energie?!
Chiar lumina abia găsește loc
să se strecoare în îmbrățișarea noastră!
Și-atunci, ne încoanjoară!...
Desprinzându-se de pe brațele mele,
conturează, cu magie de umbre
șoldurile tale, pieptul, obrajii,
în mângâiere...
Desprinzându-se de pe buzele mele
accentuează cuvinte dăruite
care-ți răscolesc... înăuntrul!
Joacă-n privirile mele,
reflectată din părul tău,
odată străpunsă pădurea de simțuri
în care ne întâmpinăm
unul pe altul
cu smerenia iubirii.

Știu

Când odihnesc în vis,
atât de conștient de tine,
sunt împăcare cu sinele;
iubire ridicată din abis...

Chiar liniștea devine... plin!
Din gânduri și din simțuri
știm naște lumi adevărate
în care cultivăm senin...

În care nu mai așteptăm
și nu pretindem; suntem
conexiuni fiorilor cu energia
pe care-o dăruim ca să luăm...

Știu... Dorul de nemărginire
are savoarea prezenței tale;
ce-ar fi putut să-mi dea Divinitatea
de n-ai fi tu acea iubire?

Fie ce-o fi!

Te-ntrebi privind-o-n ochi:
de-ai săruta-o, ar clipi?
Tu ai hlizi copilăros,
încrezător...?  Fie ce-o fi!

Iubește-o! E-n șansa ta acum
să spulberi tabu-uri cu firesc;
zi-i: te iubesc! de parcă
ai respira iubire. Pare nebunesc?

Adevărat că e...  deloc ușor
ca-n universul de trăiri
s-aduni iubiri, să le conjugi
demitizând... destine. Te mai miri?

Te îndoiești vreodată
c-a dărui ceva cu tot cu sine
face bine? Sărut-o! Astăzi.
Pătimaș, dar tandru. Fă-o bine.

Marea iubire

Privesc în palmă...
Să ghicesc?!
Să văd în linii săpate-adânc de ani,
mai lungi sau întrerupte
cum trăiesc?!...
Ce simt?
Zâmbesc...,
ție-ți zâmbesc, privind în mine;
mă regăsesc iubindu-te!
Lipesc o palmă, apoi alta
de pământ...
Simt cum pășești
- prin mine mergi!
Dezinvoltura-ți e cărarea
pe care, fără să mă cauți,
mă regăsești. Al tău.
Acum.
Întreg.
Golit de sine...,
plin de... bine.
Tu? Toată!
Adorată.
Dăruită cu magia
pe care-o scriu în tine
cu simțuri nelumești...
În fiecare zi
ivesc în sensuri
rotunjite de vocale
o mare de cuvinte
rostite ție,
vuind de viață; ale tale.
Prăvălite-n gând
de pe cascade de simțiri...
Ești coala albă, nesfârșită, primitoare
-n care ne regăsim; unul în altul:
... conținut acestei mari iubiri.    

Fără margini

Iubind înveți să nu ai... margini!
Să nu poți păși-n afara ta
când explorezi
prezența dragei tale;
să simți că tu ești ea...,
că ea,
de-ndată ce se naște căutarea,
răsare-n tine ca asiprație, dorință;
că-n timp ea ființează
înăuntru-ți, locuind deja
în firea ta, în modul de gândire,
în pacea de-a te ști
al ei. Că e a ta
făr’ s-o revendici; 
că viețuiește în tine
de la începuturi.
Că ea ești tu.
Ești ea.

Acum

E-atât de simplu să visezi
fără să vrei să dai, să crezi, să iei...
Rămâne vis...,
sacrificat prejudecăților
reformulate, redenumite, reordonate
cât să spui că te-ai schimbat...
E-atât de egocentric altuia să-i ceri,
să-l responsabilizezi pentru ce ție-ți neglijezi...
A fi nefericit e-alegere...,
e-a ignora ce-ți datorezi,
găsind altora vină doar fiindcă nu-i a ta...
S-alegi e musai logic;
nu-i totdeauna drept...,
rănește; ți-oprește aerul în piept.
Interferează cutume, energii anume...
Înseamnă să sfârșești...,
bucăți din viață. Din tine însuți.
Să nu te-accepți, negând c-ai fost...
răsad pentru ce ești.
Învață că-i firesc să crești.
S-accepți eliberarea-n sine,
călătorind prin tine, mereu pe drum.
Acum.

Azi

Mă înveți de la-nceput
să văd litere trăind,
tresărind, formând cuvinte,
bubuind puls cunoscut,
arcuind sau mângâind
forme, sensuri, sentimente.

Mă înveți să sorb arome,
să inspir adânc, din tine,
și-apoi să răsar în doi
crini eliberați de forme,
valuri dulci de iasomie
și urcuș de caprifoi!...

Mă înveți să cânt nuanțe
cu delicatețea forței
de-a trăi ce-mi dăruiești,
să golesc de sens speranțe
destocând din aspirații
ce-mi oferi azi: mă iubești.

Firesc

Maestuoasă doamnă!
Spui chiar tu, însetată de înălțimi,
că urcăm pe același munte
- de la poalele... verii, în creștet de toamnă!

Și precizezi elegant: cărările ni-s diferite,
însă adesea, cu drag, ne intersectăm.
Ecoul și dorința ne sunt prieteni:
reverberăm reciproc..., ne descoperim pe iubite!

Da. Acest urcuș unul altuia ni l-am dăruit;
gustăm fiece priveliște, orice moment, fără grabă.
Și fără popas; ne dozăm suflul în spirale
îndreptate către înalt..., în priviri pironit! 

Știm amândoi că acolo, sus, e prea multă zare
și-amânăm împreună pasul pe creastă,
unde tălpile încap câte una...,
câte unul ajunge, adastă..., dispare.

Maestuoasă doamnă!
Întâmplarea este că te iubesc:
asta n-are urcuș, nu coboară,
nu se-așterne la poalele... verii, n-are toamnă.

Este prezent. E firesc.

Noapte bună

Şi-aseară,
Şi maine seară,
Şi mai ales în astă seară
Te iubesc.
Nebun.
Surprins de-atâta sine
Ca un adolescent îndrăgostit,
Naiv în gesturi uneori,
Dar şi profund... Paradoxal !?
Şi, mai ales, foarte prezent.

Şi-aseară,
Şi maine seară,
Şi mai ales în astă seară
Te iubesc.
Experienţa,
Aspiraţia
Şi mai ales cotidianul
Se împletesc în stare...
N-am timp,
Nu pot privi în urmă,
Nu pot s-anticipez...
Privind în ochii tăi
Trăiesc
Ce am crezut odată că visez.

Şi-aseară,
Şi maine seară,
Şi mai ales în astă seară
Te iubesc.
Iubesc!...
Auzi cum sună?
E ecoul desprins de buzele-mi
Care şoptesc pe clarul frunţii tale...
Noapte bună!

Rost

Ţi-aş spune bună dimineaţa
îndepărtându-ţi de sub gene
acele vise-n care viaţa
e zbucium tributar valorilor perene…

Ţi-aş desena în colţul gurii
câte un zâmbet tandru asortat
oricărui gând salvat torturii
de a fi argument… salvării de păcat!

Ţi-aş dărui zile anume  
- înşiruiri de clipe inedite
ce răstoarnă vechile cutume
ale iubirii social trăite…

Ţi-aş reîntoarce în lumină
emoţia ce naşte conţinut privirii
prin acceptarea a ce va să vină:
trăirea sinelui ca rost iubirii.