Sine

Au redescoperit odihna târziu,
De după măști ce-ascund
dezamăgirea multor căutări...
Au evadat din reguli,
au lepădat ego-uri,
dorind..., dorindu-și bine,
redecorând trăiri în gând
..., gândind la sine.
S-au întâlnit!...,
împărtășindu-și starea
în lumea ce-au creat
rostită din cuvinte,
au răsădit fiori
vorbind... îmbrățișat
în universulul firii,
știind că îi conține...
S-au alinat
iubindu-se pe sine.

Înainte-ți

M-aștern cu zâmbet proaspăt înainte-ți
- nisip iubindu-ți pașii, cutreierând prin... sine;
l-ai scurs din trup, l-ai presărat în gând,
clepsidra gleznelor pășindu-ți-l spre mine.

Mă înverzesc în ramuri, șoldul mângâindu-ți
- cetină conturându-ți odihna, dulce regăsită
odinioară-n vis, azi delicat trăită
cu intimitatea tandră de a te ști iubită.

Îmbrățișată în mine

Ne regăsim unul pe altul
în căușul palmelor, deodată...
- aproape că pierdem rostul cuvintelor
cu care motivăm secundele împreună...,
mie, unul, degetele-mi țipă de-atâta apropiere
și-mi reprosează inutilitatea lor
ca dor de contur, ca balsam tresăririi...
Ba mă uit! ...,
te privesc din toate puterile mele,
obligat să-mi țin mâinile ocupate
cu gesturi formale,
în vreme ce iubesc să te iubesc!
 Privirea-mi lunecă pe-obrajii tăi,
... îmi verbalizează sărutul,
îți alintă delicat, sub pleoape,
lumina cu care-mi zâmbești...
Ești rotund, îmbrățișată în mine.

Muză

Atâta armonie – regăsită muză
în jocul de adolescenți - chiar ne răsfață!
Până și timpul investit cu ani de viață
din vârstă evadează!..., se amuză,
ne-alintă cu dorințe regăsite
în întelesuri care s-au dorit trăite
și-au devenit, în timp, doar trecere confuză...
În valuri de emoții respirăm complice
uitând de... reguli – cine să le-aplice?!
Cine-ar da adorație pe etică obtuză?...
Noi, entități cu suflete rotunde gravitând
în trup, ieșim adesea..., ne întâlnim în gând
știind că Universul ne conține dincolo de scuză!...

Explicit!

Despre tine,
de la sine îmi vin toate:
și imagini și cuvinte,
mă furnică și pe limbă,
îmi tresar plăcut sub pleoape...
Cred că le sădești în mine
tu - în mintea mea pătrunsă -
și-mi devii realitate.
Prin urmare, am trezit
de la sine despre tine
simțuri care-au amorțit
în cutuma grijilor...:
dor, drag, tandru, fericire.
Iată cum e cu iubirea,
cald, concis și explicit!...

Rerostit

Mulți n-au a ocroti cuvinte
- adesea-s vorbe aruncate
călcate în picioare, deturnate
șfichiuitoare..., uitate, deformate.
Le-adun, le rerostesc curate
și le încredințez hârtiei.
Mie dragi..., lor adresate...

Sunt țintă numerelor seci,
răcelii cifrelor rostite ce abundă;
m-agăț de rostul lor – calea profundă
de a vedea firescul cum inundă
albul hârtiei. Cum să ascundă
cei mulți ce nu trăiesc proporții
că viețile-și scufundă?!...

Sunt viu. Respir
intensitatea cu care retrăiesc
tot ce-i frumos, dosit în ce-i lumesc,
tot ce-aș fi vrut și regăsesc
făr’ să cunosc - rescriu și rerostesc...
reîntorcând în lume
semnificația cuvântului iubesc.

Dacă ar fi

Daca ar fi să nu mai am cuvinte,
tot aș vorbi – și ca atare
te-aș mângâia ca vânt,
când tandru, când fierbinte...,
te-aș săruta ca mare,
cu valuri de descânt...,
te-aș înălța ca munte
să-ți susur la picioare...

Și te-aș îmbrățișa
cu tot ce te-nconjoară,
mințind pe jumătate
natura de-a te vrea
când înauntrul meu, când înafară...
Curajos sau..., speriat de moarte
că aș putea...,
c-aș face să nu doară...

Împrăștie-mă-n vânt!
Scufundă-mă în mare...
Ascunde-mă sub munte...
Sunt gând...

Maree

În cafeneaua asta mică, dimineața,
ai venit să mă iubești!...
Ești somnoroasă și-i cumva hazliu
că fata dă de mama focului cu mopul
și-aproape te atinge...
Tu nu clipești...,
m-ai prins în gând, chiar în cotlonul ascuns
în care-ți place să mă întâlnești.
Să fiu al tău câteva versuri...
Să mă îmbrățișezi citind.
Ții strâns în palme ceașca aburindă,
sorbindu-mi vorbele-mi zâmbești
și mă-ncălzești cu mângâierea zorilor
ce mă revarsă, blând, din ochii tăi...  
Sorbești licoarea aburindă,
cu gust rotund, integru,
în cafeneaua care încă n-a deschis...
Piatra din pardoseală strălucește,
mesele-s goale,
iar marea din apropiere șușotește
că-s lângă tine, că nu-i vis,
și că ți-s drag de se revarsă apele plăcerii!...
O altfel de maree, fără prag...

Culori

De ce obișnuim să estompăm culori,
de ce umbrim trăiri nelimitate
cu bariere terne impuse de rigori
numite gri: moralitate?...

Ne amăgim adesea cu speranțe
stocând în viitor dezamăgiri trecute;
prezentului, metodic, îi tăiem chitanțe
- îl cenzurăm devalizându-i atribute...

Ne temem că fericirea nu ne-ncape,
că-n drumul binelui am devenit datori
percepției comune despre-aproape
și renunțăm la sinele adevăratelor valori...

Și, uneori, ne răzvrătim având curajul
de a visa atât de conștient și de firesc
- gondola minții poartă trupul, iar siajul
mângâie adâncurile sufletelor ce iubesc...

Brizei

Azi te-mbrățișez cu soare
în priviri... Clipesc de dor
să te-ating cu..., somn ușor
înspre seară, la culcare...

Azi mirarea mea e verde
cu albastru fin pe pleoape
- îți surprind răsul pe ape
și strig valuri să-l dezmierde...

Azi te-alint din colțul buzei
când șoptit, când șuierat,
ca un june răzgâiat,
sărutând obrajii brizei...

Azi nisipul îl strecor
de sub trupul tău fierbinte
și-l curg tandru în cuvinte
prin clepsidra anilor...

Torent

Feminitatea-ți erupe-n jocul minții
- incandescent - miezul ființei
care mă-nalță-n culmi; sunt munții
de unde lepăd liniaritatea neputinței.     

Și, curios de-ndrăgostit, ascult atent
freamăt atavic trezit în vene de granit,
izvoare calde care mă transformă în torent
- cresc brazi din riduri vechi, cu care n-am iubit!...

Ne dăruim privirii verdele pădurii
și ne eliberăm pe creste, în lumină;
pierdem cărări, dar regăsim în colțul gurii
întregul... univers ce face ziua mai senină!...

Magie

Iubești setea, briza, marea!
Fruntea-mi plec – visez pe valuri,
odihnesc în poală-ți starea;
tu o legeni – nu ai maluri...

Soarbe-mi gând, simț, energie!
Suflă-mi-le tandru-n vele,
să le scriu în spumă vie,
ca siaj iubirii mele...

Află-mă în briză, -n sete
de talazuri verzi-albastre,
când alint la tine-n plete
chiar magia clipei noastre...

Viu

Flori de tei stau perdea între noi
- ciorchini încărcați de polenul iubirii,
timpul nostru se-nfoaie de-arome;
îl sorbim dintre clipe..., petrecând amândoi.

Şi zâmbim... Mai c-aș da timpu-napoi!
..., înainte de flori şi de frunze;
aş întoarce din drum şi lumina,
unde i-i locul: în căldura ochilor tăi!...

Nu te văd..., te simt și te scriu,
și-aud Universul pulsând dinăuntru!...
Te-am regăsit – neaflată-n ce-a fost;
ești mie trăită. Dragă tare. Sunt viu!...

Insula noastră

Insula pe care-o numim a noastră și fictivă,
unde iubirile rodesc spontan, fără opreliști,
mă-înnconjoară cu afecțiunea ta nativă
- cea dragă mie, dintre mile de priveliști...

E-o inimă în care, puternic, puls zvâcnește,
un reazem ferm ivit în neguri de ocean
în care rutina înghite afectul - vălurește
peste golul trăit în ritm cotidian...

Poate tocmai de asta mă-ntâlnești
în gând, doar în cuvinte sau energii captate,
și încă îți e teamă să mă regăsești
- închipuire dulce-n fadă realitate...

Mă-mbrățișezi cu dorul adunat o viață
și mă săruți eteric, feminină, delicată...
Cuvintele-mi te iau în brațe, te răsfață,
acum reale  – doar visate altădată.

Insula pe care-o numim a noastră respiră,
e vie și capătă în fiecare zi contur
care se-autoîmplinește, se inspiră
din conținutul pe care-l eliberăm în jur...

Fericită

Îmi surâzi din fiecare cuvânt;
te alinți dintre rime
sau îmi săruți fruntea
cu tonalitatea gravă
a versului imaculat,
asemenea vocii mele interioare
căutându-te împrejur...
Iubesc să te scriu fericită,
să arcuiesc virgule îndrăznețe
înșiruindu-ți micile plăceri,
să-ți accentuez talia
cu savuroase vocale...
Îmi trezești înțelesuri
în care vorbele mângâie,
suspansul alină,
exclamația înfioară...
Întorc așadar colțul paginii
învelindu-ne intimitatea
cu albul tuturor celor nescrise...

Joc

Stiu ce nu ti-am scris ieri.
Și alaltăieri, și în toate zilele:
nu ți-am scris primăveri
- că deja-ți înverzesc privirile;
nu ți-am scris descântece
- ne atrag, singure, iubirile;
nu ți-am scris mângâieri
- fiorul deja ne răscolește firile;
nu ți-am scris timpul în doi
- nisipul își strecoară trecutului firele...

Cuvintelor nouă prezise
le rotunjim tandre vocale.
Le iubim: realități cu alură de vise 
- distanța ni le impune ca ireale...
Ne atrage jocul – toate-s permise
în albul hârtiei, în eterul din cale...
Îmbrățișări, săruturi alminteri nezise,
ne-atrag - nesorbite pocale!
Simțurile, însă, nu pot fi prescrise.
Nici cuvintele mele, privirile tale...

însă


Mi-ar fi probabil ușor să nu...
Însă vânt mă prefac, șuvițe de păr
îți răzvrătesc de după ureche;
uite-așa, învărtindu-ți buclele după degete
să flirtezi cu mine fără să știi!...
Și te dezmierd, mângâindu-ți dimineți
pe tâmple, apusuri aprinse în obraji,
curcubee în ochi...
Și te descânt, șuierându-ți vorbe
care alină surdina convenționalului,
amărăciunea resemnării...
Și te visez - îți împărtășesc visarea
cu istorisirea care n-a fost spusă
dincolo de imaginație...
Și te doresc în cuvinte, în gesturi
într-un balans amețitor
al stângăciei cu dezinvoltura
de a vedea ce-au dosit anii în noi...