Chiar și tu

Uneori se ițește în zâmbet,
poate prea timid,
zdrobită înainte de a se desăvârși
sub calcâiul fricii de suferință...
Alteori, se revarsă în urma penelului
sau destinde culorile întinse cu latul cuțitului
și dă pânzei dorul de realitate al visului...
De multe ori cioplește piatra sau lemnul
cu mâini animate de nesfârșirea ideii...
Foarte adesea izbucnește din vârful peniței,
șerpuiește viață printre vocale,
face cu ochiul de după cuvinte
căutând reverberarea jumătății pierdute...
N-are o adresă a ei, iar timpul e doar
o uimitoare probabilitate de-a o întâni,
de-a o recunoaște ca... sine.
Viețuirea după șablon,
răscolitul în gunoaie priortar sociale
ne fură și timpul, și scopul, și identitatea.
Însă și tu, și tu..., chiar și tu ignorantule!...,
și tu, cel care doar citești, oarecum pe furiș
și crezi că nu e de bonton să arăți că iubești,
tu, care te minți că abundența de simțuri
se ține-ntre patru pereți
sau în labirintul de gânduri...,
chiar și tu poți locui în universul iubirii
ca la tine acasă.

Rimează!

Ridic bărbia zilnic și inspir...  Mi-e pieptul plin
de mare și ochii de senin. Stau drept 
- liman îmbrățișat de briză,
ponton între talazuri mângâiat
cu simțuri ridicate din adâncuri
în care-am răscolit; te-am căutat...
Mă recunosc în verde, pe frunțile falezei
de unde arcuiesc spre orizont
ecoul strigătului dinăuntru-mi,
regăsindu-te departe; aproape-nlănțuită
de un dor ce face chiar și brazii
să-nfingă rădăcini în stânca lor iubită!...
Întind spre tine brațele... Rimează cu-ale tale!
Tu-mi primenești chiar suflul de poet
îmbrățișându-ne firesc, oricâtă e distanța, înălțimea,
de bubuie în pieptu-mi ce te recunoaște
și sens, și miez, și cert. Ești vreo zeiță, muză, nimfă
sau chiar acea femeie care ei mă naște?!...  

Sens

Te regăsești, frumoasă, în chiar vorbele lui
și-n modul cum te-alintă te simți... acasă.
Te povestește de la capăt, despre tine
de data asta, și simți... că te rostește.

Lucid, intens, te recunoști fiind căldura
timbrului său..., și dorul tău capătă sens.
Știi... Bucată cu bucată, te recompune
– cum n-ai fost! – în forma ta nesfărâmată...

Astăzi ești!

Mi-ești dor

Firește că-s izvor, că-s limpede și curg...
Asemeni tu: și răcoroasă, și clară, și fluidă
îmi răsari în undă și m-așterni înspre amurg...
Sedimentăm trecut – frânturi din viață
organic planificate, mult prea mult
visate!... Le depărtăm de suprafață.
Și nu zvârlim cu pietre în prezent,
nu îi frustrăm prezența cu nefrumos
de teama basmului trăit incoerent...
Femeie - nesfârșire de simțuri pulsând, 
eliberate de gânduri și de timp -
mi-ești dragă! Mi-ești dor iubind...

Primeşte-mi

Te rog să-mi găzduiești tandrețea! Vezi?
Chipurile oarbe din jur, după tipar sulemenite,
nu știu s-o asorteze și sigur nu preferă
un ten care respiră, cartonului din care sunt croite...

Respir!... Și-aș mai păstra la tine, în priviri
pictat cu generozitate, întregul spectru de culori
în mine impregnate direct din anotimpuri
ce-am trecut crezând că te-am găsit adeseori...

În piept primește-mi suflul, proaspăt și necuprins,
din orizont desprins să mângâie dorința de îmbrățișare
în care ne-am regăsit, nemărginiți în dăruit,
pe creste de iubire, aşternuţi apoi în liniştea cea mare...

Ochii tăi

Dacă zilnic te-aș vedea
te-aș îmbrățișa-n privire,
să-mi sădești în ochi iubire,
până când dragostea mea
s-ar așterne-n ochii tăi
și s-ar confuda cu ei
rotunjindu-mi liniștea...

Dor

Vezi? Te-ascult deși ești voce
care vine din neant... Dimineață,
la fereastră, când te caut în tării,
răscolesc în trup de ceață
să te-mbrățișez... Nu vii...
Ești aici. Trăiești în mine,
răsari simț, așterni prin gând
împlinire pentru sine...
Ți-aș da timpul, mai curând
- tot ce am de așteptat
aș împărtăși cu tine
fără să aștept nimic! Mi-ai dat,
mai presus de toate, dor!
E frumos, intens... și-l cresc!
...și nu-l știu citi: mă-nvață cum să mor
sau mă ține viu? Iubesc...
Mi l-ai scris direct pe buze
și-l rostesc...

Sărut

Te recunosc între atâtea toamne:
mi-ești dragă-n mantia-ți senină,
cu părul pârguit și șal de funze!...
Prin minte-mi treci cu-alura unei iubite doamne
și cu aroma anotimpului care se-nchină,
smerit, sărutului pecetluit de buze...

Feminitate

M-ai zărit!...
Trăgeam cu ochiul la fluida ta alură;
treci prin mine, dezinvolt
- plan intersectându-mi firea -,
de-mi pierd propria postură!...
Nu mai pot distinge-adesea:
de-mi zâmbești, mă înfioară
chiar îmbrățișarea-ți caldă
sau căldură-ți regăsești
dinăutru-mi spre afară?!...
Caut uneori în sensuri:
mă trăiești îndrăgostit
de făptura-ți fascinantă
sau îmi crești direct în simțuri
universul că-s iubit?!
Știu, te regăsesc întreagă
în răspunsuri devoalate
de cuprinsul întrebării...
Dar m-alint; mă-nobilezi
dăruind feminitate.

Senin

Dă-i drumul!
Las-o să genereze spațiu,
să experimenteze căutarea
până să afle timpul regăsirii...
N-o comprima în reguli,
n-o schilodi cu așteptări tocmite!..
Lasă-i naturalețea de-a se manifesta iubirii!
  
Și să nu dai vreodată
ce simți pe ceea ce înveți la normă
sau reflectând la cugetări elaborate...
Ridică-te deasupra a ce-i convenit să știi:
degeaba seninul e albastru,
dacă nu-l simți în tine ca atare;
dacă nu știi chiar tu albastru să îți fii!

înflorire

E-atâta dor
în mugurul care pleznește,
că doar lumina-i poate mângâia
- atât de însetată! – înflorirea,
cuprinderea între petale
a tot ce firea poate încăpea!...
E ca un ochi ce se deschide
ca să existe ziuă și culori,
și trăsături, și vise împlinite,
și forme-asociate tuturor aromelor,
și buze rotunjind cuvintele iubite...
E sens.