În armonie

Să nu crezi nici măcar în mine
- strecor instinctual cuvintelor intenție și rost,
deși sunt conștient că nu pot ști ce-ți este bine;
nu-ți căuta menire în ce-mi este, ce mi-a fost....

E doar păcat ereditar prin pilde-a ocroti;
mă iartă așadar că-ți sunt, de neales, părinte.
Ce-i adevăr, în tine, treptat, ai a descoperi
cu fiece trăire filtrată de propriul suflet și de minte.

Pot să îți spun, smerit de-atâta-ncărunțire,
că adevărul nu-i urcuș, nu-i sacrificiu de sine,
nu-i ceea ce alții povestesc din proprie simțire;
... -l vei recunoaște singur privind, în liniște, în tine.

E curgere în armonie. Eu ți-s amonte și am sens
doar oferindu-ți, deplină, libertatea de-a alege
calea-ți spre-nainte. Știu, orizontul e imens,
dar și-n furtuni afla-vei seninul. Acceptă-l și-l vei înțelege.

Multivers

Acum, aici, unde inspir trăire,
n-am sus ori jos,
deși n-am răsturnat nici munți,
nici nu i-am sprijinit cu frunțile de ceruri.
Nu reușesc da simțurilor porții
ca să echilibrez gândiri universale;
ci-s doar intenție, spirală de emoții
în lumină, fără amonte, fără vale...
Știu că nu-s... unic,
prizonier al propriei dimensiuni
și nu-nteleg să mor – nu-i timp
sfârșirii să-i descopăr
un oarecare sens invers;
cuvintele-mi tâșnesc
eliberându-se de gânduri
și-mi recrează vieți în multivers!

Undeva

De mă numesc așa
să recunoști în astăzi
ce ieri numeai în sine-ți deja-vu,
desparte-mă-n silabe;
pe fiecare ia-o,
rostește-o cum vrei tu.
Cânt-o pe prima!
Dă-i ton, în simțuri
să valseze. 
Pune-o pe-a doua lângă suflet,
numele tău s-o-mbrățișeze.
Pe ultima alint-o,
iubește-o ca atare
- nu mai avem un nume,
fiecare.
Or zice mulți
că ne-am prostit, cumva...
Eu cred că doar suntem,
urcând unul în altul
către undeva...

Seară

Cinci degete-ale palmei drepte
îți recunosc abia atins obrazul;
ți-am așternut surâsului căuș,
să-i gust, să guști căldura, bucuria, hazul.

Cu celelalte, ale palmei stângi,
îți aflu șoldul răsucind spirale;
am rătăcit din creștet până-n tălpi
sensuri ca «meu» sau «ale tale».

Simt c-aș mai vrea cinci mâini,
să îți descânt acorduri de chitară,
să-ți scriu din ochi, să-nalț în pânze curcubee
și toate, toate, toate în fiecare seară!

Fir-aș o clipă!

Hai, vis!
Rotește-te în țeasta plină!
Iubește!
Cercetează!
N-ai teamă de lumină!...
Nu te umbrește niciun gând
- e plin de gânduri pe aici,
dar inima pulsează viu
cu orice simț
ce evadează dintre frici!...
Hai, ia-mă-n brațe
cum știi face mereu,
desprins de ceruri
pentru-o clipă
- fir-aș o clipă Dumnezeu!
... să statuez pentru eternitate
iubirea fără de păcate,
să fie Omul propriul Zeu
în propria intimitate...
Hai, uite-mă-s!
Aici.
Acum.

Două dimineți

Am rugat răsăritul
să-mi acorde
o zi cu două dimineți:
în prima, să te iubesc somnoroasă,
grăbită cumva,
deslușindu-ți surâsul
după aburul de cafea
și la fel de frumoasă
ca-n fiecare astăzi
ce izvorăște din ieri și alaltăieri,
din primăveri și toamne
și la fel de senin
cum verile, iernile
mă încântă cu plin
lângă tine.
În dimineața a doua,
să te iubesc efervescent de zglobie,
fără zor, să-ți ghicesc
ce-mi doresc la cafea,
s-aștern delicat pe hârtie
două versuri
oarecum răsfățate,
să le-aduni în brațe,
ca ieri și ca luna trecută
și ca săptămâna viitoare
primite; zece, o sută,
mii, trilioane,
vii.
Vreau, Doamne, două dimineți pe zi,
să-ncapă sărut, alint, dezmierdare
și căte și câte pot incă iubi.