O fi

Mă-ntreb adesea de-s izvor,
dacă din mine curg în înțelesuri slove
pe care le contemplu din interior...
Zâmbești, desigur!
Deseori te regăsești
îmbrățișată în cuvintele-mi desprinse
parcă din ce trăiești...
S-ar zice-atunci că-s doar observator
a ce alege sufletul să-ți fie
- al tău în exclusivitate-n astă viață,
dar revelat în contemplarea dată mie... 
Nu mi-i povară versul, nici delir,
deși nu înțeleg proporția în sine
de gând, emoție și simțuri
ce-ți aparțin și se-oglindesc în mine.
Și tot ades, spre seară, caut spre o stea
să îmi adaste smerenie-n priviri.
Mi-i fi tu muza? Mi-o fi ea?
O fi divinul propriei iubiri?

Alegere

Mai știi că-s eu?
Acu-s ușor de strâns din pleoape,
când îți alegi din ochi un drum;
ți-s stânga, dreapta și-s aproape
însăși alegerea-ți născută din acum.
Că-s viu?
Neîndoielnic e: respir în ce-am creat,
în aparență răscolind între destine.
De neiertat – s-ar zice; convins c-am inspirat:
alegerea e asumare și ne aparține.
Mai poți vedea?
Deși-s dispreț în gânduri aspre ferecat,
mai prețioasă este astăzi perspectiva
să dăm la schimb un zâmbet reciclat
pe demnitatea de-a nu alege recidiva.
Mai crezi?
Pe strada asta șerpuind prin ignoranță
merg somnambuli orbecăind între nevoi.
Te vezi izbind în ziduri fără importanță?
Nainte-i de-nvățat; ecoul spre-napoi...

Rebel

Poftim de dați cu pietre-n tigva asta goală!...
Răsune-n amintirea colectivă cu troznetu-i sinistru
ecoul condiționat să crească în trupul muritor
același fals, impersonal scenariu de viață personală...

Nu ezitaţi să daţi la gioale marionetei dezarticulate,
să vă-nfoiaţi de mândri c-aţi prăvălit-o-n praf!..., acolo unde
răscoliţi cu râtul însetat de spaima că un coate goale
ar da o perspectivă proprie orbitelor la voi holbate...

Curaj! Nu aveți a vă teme de descărnatul ăsta trist...
Înfigeți-i bombeurile-adânc în coaste! Trăiește încă!
L-aţi programat cu toții să nu-și afle inima în piept
și liniște să nu cunoască; nu are glas să-și spună: exist!...

Că populaţi această lume zornăitoare de schelete,
nu fiţi jigniţi: e moştenirea de a fi imun, noncreator,
alineat în rând la viață. Alege care poate, conștientizând
privirea spre interior, să umple gol cu plin când îi e sete!

Vuiet

Oricât aș sta să-mi amintesc,
pe piatra asta tare ce mă ține
- deasupra timpului - strigoi
și-oricâte valuri gleznele-mi izbesc
cu scoici crăpate care mușcă-n mine
cerându-și carnea-momeală înapoi,
nu sunt trecut! Nu regăsesc
vuietul hulei care-am fost; devine
juru-mi așternere în orizont. Și-apoi
mai știu că astăzi pot să îndrăznesc
prezent.

Cuvinte alese

Întinde mâinile când simți că-ncepe să îți pese,
în special de tine; închide ochii fără teamă
de vină sau ridicol; eliberează furia, n-o băga în seamă:
rămâi doar tu cu tine, în mijlocul cuvintelor alese.

Alege vorbe simple, curate, nepieritoare-n tona de gunoi
în care răscolim lătrând instinctual moralitate în sarcasme!...
De ce ne-nvață unii că fericirea și iubirea sunt fantasme,
iar alții ne-o condiționează aici, cu viața de apoi?!...

Răsfață-ți cuvintele alese cu propria magie - viața.
Reproiectează-le prin gând și animează-le în gesturi.
Încrede-te în simțuri. Poți refuza să mai trăiești din resturi
concesionate de ego-uri ce nu știu să-ți zâmbească dimineața...

Dă-ți timp; tot timpul din lume e la-ndemâna ta
și-i poți dubla atât de simplu petrecerea în armonie
când celuilalt îi dăruiești ce timpul vrei să-ți dăruiască ție
și ești, dintotdeauna parcă, jumătatea din îmbrățișarea sa.

Solie

Azi-noapte am visat
că brațu-mi drept ți-i talie,
iar coapsele-ți mi-s falie
sub care-am lunecat

din răsuflarea-mi lină
să îți aștern culcuș
și-o șoaptă în urcuș
pe sânii-ți-lună plină.

Iubeam cum odihnești
cu tâmpla rezemată
pe inima-mi curbată
în leagăn. Visam că-mi ești

solie luminii pe obraz,
senin adăpostit sub pleoape
magia regăsirii în aproape
tot ce visez, aproape treaz.

Pietre șlefuite

Dacă n-ai fi,
cu siguranță te-aș visa
când, ostenit să-ntorc piatră cu piatră
ziua prin care limpede-mi e căutarea
teamă mi-ar fi că aș putea-o tulbura...
Te-aș răscroi din așteptare,
din forme altora iubite
după cum veghea-mi răsplătită
ar vrea să te-ntâlnească,
dar dorul-mi ce te-mbrățișează
făr’ să te cunoască
știe c-ai fi
- când o s-apari -
neasteptat de dragă mie,
doar el capabil să te recunoască...

Și n-ar fi dor,
de n-ar fi ani
și pietre șlefuite în albia de vise
unde eu, nebunul,
deși pășesc desculț de fapte,
sunt ocărât prin toate cele zise
de înţelepţii-nțepeniți în maluri!...

Ştiam că eşti, deşi ieri nu erai...
Şi tu mă aşteptai s-apar cu forma altora ştiută
- un negustor de ritualuri
dispus să vândă iluzia unui liman,
şi nu lunatic reflectând în el lumina!
Astăzi te recunoşti
ca parte a magiei
de-a mă fi întrupat chiar tu.
Din pietre șlefuite-n albia de vise
întoarse pe-o parte și pe alta-n căutare
descoperit-am împreună puterea de a spune: nu
..., atunci când da înseamnă
a le duce de unul singur în spinare...