Sunt


La tine în gând
sunt atât de bine...
Sunt eu!
E mai mult decât se poate vedea cu ochiul liber...
Practic, împlinesc fiecare clipă cu farmecul tău.
Când deretici prin casă-ți cuprind talia
și ne învârtim cu folos
într-o coregrafie despre împrospătare;
când ești serioasă și ceva mai oficială
mă strecor în zâmbetul cu care
îți desăvârșești personalitatea...
Năstrușnic,
de acolo din gând,
mă joc deseori cu dorul tău de copaci,
de flori care colorează privirea,
de iarbă călcată sub tălpile goale...
Sunt gând,
sunt vânt care-ți mângâie obrajii...

Suflu

A fost ieri.
Este azi.
Sare în ochi
mai ales în stângăcia
cu care refuză să se desprindă
de cuvinte...
E scai!
Sâcâie oarecum...
Nici zâmbetul nu mai e întreg
- se simte prădat de pretext!...
N-are timp, n-are spațiu
 – doar suflu!
Doar conexiune cu sinele,
peste convenții, desupra rigorilor.
Și e cu atât mai viu,
cu cât bântuie nebun
de la unul la altul
cu viteza iubirii!...

Cu mult drag

Azi m-aș regăsi în rouă.
Tu, cu buzele m-ai vrea
- le-aș uda cu unda mea,
și-ai surâde și ai bea
de-ar plezni lumina-n două!

Ziua ne-ar invidia
chiar și soarele din cer
pentru jocul efemer
de-a mă soarbe când îți cer
să-mi râzi toată inima!

Mai ales un strop de floare
ți-aș înfige în cosiță
cu mult drag, dragă domniță,
prospețimi de garofiță
în obraji să-ți dea culoare!

Ți i-aș mângâia hai-hui
și aș oglindi-n lumină
frumusețea ta deplină
și te-aș apuca de mână
- te-aș conduce basmului!

Văd

De câte ori îți prind privirea,
ochii tăi mari mă îmbrățișează în curiozitate,
iar palmele-mi zvâcnesc înainte,
să te cuprindă cu drag,
mai ales să te simt...
Luneci ca nisipul clepsidrei
ce s-a deschis în sufletul meu
și, la rându-ți, nu știi de unde să mă apuci:
dintre lucirile care-mi zvacnesc sub pleoape
sau din silabele țuguiate de seriozitatea
de care profit ca să dilat prezentul?...
Fir cu fir, însă, adaugăm conținut,
consistență, material
acolo unde până acum
doar gândurile noastre zburdă imagini,
și idei, și cuvinte, și stări!...
Sorb câte o vorbă de pe buzele tale,
cu aceeași sete cu care o rostești,
sau îmi învârt jucăuș după ureche
intonația cu care te alinți uneori...
Ești frumoasă.
Iar eu, întâmplarea că văd!

Stare

Resemnarea odată cu vârsta și deci timpul devin ridicole
- nu-s de ajuns s-oprescă tumultul
care mă animă din fiecare respirație-a ta...
Mă trăiești voluptos,
iei energie direct din cuvinte, din ochi și din gesturi
sau direct din dorința de-a te cuprinde:
te desfată să vezi că te vreau,
te hrănești cu iubire,
cu pasiunea care rodește în ea...
Te trăiesc cu intensitatea secundei
n-am răgaz, odihnă, n-am stare...
Fur timpului flash-uri în care te văd,
îți scriu sau sorb vorbele tale.
Le dosesc lângă suflet - mi-l mângăie...,
să le pot împodobi mai apoi
delicat, cu propria-mi răsuflare.
Asta înseamnă că respirăm împreună
starea, întreg farmecul ei, iar aerul tare
ni se oprește adesea în piept...
Deși-l controlăm cu matură gândire,
o aștept... o aștepți.
Secunda în care...

Nesfârșită


Te aleg dintre mii de tonalități,
accente și sensuri
tocmai pe tine, de fiecare dată,
zugrăvită în alte vorbe,
respirând versurile mele.
Zilnic, am o coală albă în față
și te desenez din cuvinte,
astfel încât toți care nu te cunosc
să știe ce iubesc la tine:
ești nesfârșită.
Ești așa cum te vreau.
De fiecare dată încep cu tine și,
când literele dau pe-afară din pagină
(chiar și unele ștersături, pardon!)
îți mai agăț câte o vocală
pe la poală,
câte o virgulă, răzvrătită, după ureche,
ori punctez apăsat, parcă sub tocurile cui!...
În paranteză fie spus,
te scriu cât vreau eu de mlădie,
îți provoc zâmbete ștrengărești
și răspunsuri neechivoce,
iar tu, drept recompensă,
te dezvolți voluntară și independentă.
Mmm... , parcă nu te-aș lăsa nici azi în suspans:
îți întind curtenitor o liniuță de dialog
și-ți închin o majusculă de la care începe
dialogul nostru diurn.
Degetele mele mângâie foaia,
albul vibrează sub atingerea
cuvintelor cu care de dezmierd,
tu îmi vorbești, eu te scriu...