Neîntâmplate

Ni-i timpul alungat de reguli seci
printre uzanțe și/ sau maxime urgențe
care ne bântuie tăios cotidianul!...
Rebeli, dosim secunde savuroase
de tandrețe și intimitate
ocrotindu-ni-le cu lumină în priviri,
deși-s la nevedere condamnate!...
Ni le închipuim – sunt aspirații
pe care le hrănim din amintiri.
Atât de tare le dorim,
că ... ticăie chiar azi, acum!
..., deși-s îmbrățisări neîntâmplate.
Însă trăite.
Iubite cu intensitate.

Satinat

Altădată, nu conteneai din căutat...
Visai cu soare; aținteai în orizont
întreaga ta dorință de... întreg,
de rost trăirilor în sine... Și n-ai cedat!

Ai pus în fiecare azi al tău speranță,
ai educat intimitatea-ți să primească
nemaivăzutul ca firesc; necenzurat de fire
preconcepute marionetelor ca... siguranță!

Și n-ai uitat să crezi în... nesperat!
Ți-ai redeschis destinul; l-ai scos
din unghiuri, i-ai arcuit chiar laturile
ce-l mărgineau. Ți l-ai eliberat!

Ți-ai răsplătit - precum în tine îmbinat -
trăirile manifestând simțire și gândire,
și spirit reunite în farmec... adolescentin,
dar cu profundă maturitate asumat!

Ai înțeles că-s darul necondiționat
al firii, al naturii și al divinului din noi
care-și dezvăluie splendoarea vieții
cu gust perfect rotund și satinat!

Celor ce știu.

Printre-ale zilei...

Când ai răgaz, între atâtea de-alergat,
când ți-este dor,
în propriile gesturi mă regăsești cel mai ușor!
Deși mă recunoști în tine,
nu-ți sunt doar univers interior;
mă și zâmbești! Mă înfior
la rându-mi, când îmi lipsești,
printre-ale fiecărei zile...
În propriile-mi gesturi te recunosc pe tine!
Deși mă... locuiești fior după fior,
nu-mi pot fi zăvorâte stările de bine;
te și reflectă chipu-mi!... Suntem argile
modelate tandru din același trup.
Îmbrățișate-n sine, din boț primordial rotund!...

Puls

Nu te-aș putea uimi
recunoscând că nu știu să sfârșesc
sărutul ăsta în care respirăm!
Sunt darul tău de a primi
nelimitarea ca firesc,
ca regăsire. Căutăm,
de-o viață parcă,
limanul dincolo de care
cuvintele chiar pot iubi,
iar mângâierile nu-ncearcă
să invadeze; sunt alinare
sinelui ce-e evadat din gri!...
Chiar astăzi ne descoperim
în inima prezentului, ca puls
independent trăirilor trecute.
Reînvățăm să fim.
Ne rupem de impuls.
Eliberăm chiar așteptările avute...

poet

Mi-e zbor de tine.
Mi-e aproape.
Mi-e dimineaţă-n vers
şi rimă cu surâsul
fluturat pe pleoape!...
Mi-e dor cu degete rostite cald
pe şoldurile tale.
Mi-e fluviu părul tău
scăldându-mi chipul
cu nesfârşirea revărsărilor în mare!...
Mi-e calm şi trunchi.
Mi-e gând încredinţat hârtiei.
Mi-e munte cu suişul violet
prin tine căutând,
urmând cărarea destinului poet!...

Deschis

Azi te-ai trezit scăldată-n soare,
iar de la orizont și pân la tine
n-ai mai găsit distanța!
Nu tu aici, tăriile acolo!...
Ai înțeles deodată că...
și depărtatea este tot a ta!
Privirile-ți sunt pline
- de fapt, dintotdeauna -
de conținutul nesfârșirii...
Prezentul tău nu-i doar aici...
E și acolo, chiar departe;
e până unde poți vedea!
Chiar mai departe!
..., nu te mai împiedici
în limanul vizual.
E calea ta!
E un continuum de simțiri...
Închide ochii!... Vezi
cum se curbează orizontul
sub pașii tăi mai conștienți
de sine, de puterea sa
descoperită chiar în tine?...
Se rotunjesc și cer, și apă,
și pământ, și genuri
chiar în mâna ta!
Mirat, că ești...
Smerit, că știi.
Rotund.
Deschis către altundeva!...

Trezie

Te regăsesc în geana de lumină
ce-mi lunecă pe pleoape cu splendoarea dimineții;
ești primul gând desprins de vis,
ce-mi bucură... pomeții
rotunjiți în zâmbet; îmi dăruiești trezie,
apă vie în priviri!...

Îți dăruiesc la rându-mi frunza asta,
și toamna ce-i însuflețește în culori obrazul,
și adierea răcoroasă ce-o leagănă, în ram,
să-mi mângâie pervazul
deasupra căruia, cu barba sprijinită-n palme,
mi-e dor de tine...

Seara, ne revedem cu drag în inima tăcerii
care ne întâlnește meditând la viață;
avem noroc, deopotrivă, împărtășind
o dragoste ce ne răsfață
cu armonie și tandrețe. Și ocrotim prin vis
chiar miezul fiecărei zile!...

Fii astăzi!

De mult prea multe ori vrei... spațiu,
cuprinzător sau poate mai aparte,
cauți destinul în agoniseli
și gâfâi, tensionat, spre moarte!...

Avid de propria persoană, voiești
pereți mai groși, mai largi să-nalți
în juru-ți; trăiri și vise pier strivite
de compromisurile cu care te încalți ...

Strivești și celorlalți din personalitate
în cursa individuală către bunăstare;
vrei cei din jur să îți trăiască viața
- clone a fericirii duse parcă în spinare!...

Nu mai găsești timp să-nțelegi,
să mângâi suflete cu vreun cuvânt;
ești doar marionetă superficială,
atemporală; sinelui mormânt!...

Scăparea vine din trezire:
să îți acorzi timp să trăiești.
S-aduci prezentul în simțiri,
să-ți dai tu voie să iubești!

Să-nveți că sensibilitatea-i
inteligență pură și utilă,
care transcende-n timp și spațiu
ființa ta în forma ei subtilă.

Trăiește în prezent! Fii astăzi
cel care ieri sperai c-o să fii mâine!...
Hrănește-te cu tine însuți!
Fii cald și binecuvântat! Propria pâine!

... din sărut în sărut

Zâmbești!...
Și te iau în brațe cu-atâta suflet încât
surâsul tău răsfrânge lumina
în emoția cu care te privesc...
Cuvintele-mi s-au oprit brusc
... în ochii tăi limpezi!
Strălucesc în culorile toamnei...
Culmea, te țin în brațe
și tu ești cea care îmi spune povești!
Obrazul tău stâng,
culcușit pe vatra inimii mele,
adună căldură pentru iarna
care ne gășește îmbrățișați...
Glasul ți-e acordat în tonuri copilărești,
potrivite pentru povestiri serioase
ce-mi țin răsuflarea în piept
până se dezlănțuie!...
Doamne, cât îl aștept!
Îl primești!...
Dragostea noastră frazează,
cu sufletul la gură,
din sărut în sărut,
cu înțeles și cu rost!...

Te invit


Toamna asta merge împreună cu noi prin oraș...
Ne-așterne câte o frunză în cale,
pe la ureche ne șoptește blând,
chiar dacă ne-ncrețește fruntea
cu câte-un fuior de vânt răcoros...
Ne surâde de pe dealurile deslușite
în privirile noastre călătoare
- mesageri către sine...
Te invit în inima mea,
să aprindem culorile toamna aceasta,
de la verde la roșu,
de la roșu la galben,
și-apoi din cărămiziu să ne facem acoperiș,
și vatră, și jar, și lumină în ochi!...
Ne-om odihni și-om visa
până la senin!...

Ţi-am spus azi?...


 Ţi-am spus azi că te iubesc?
– Nu-i nevoie! - ar zice unii...
Se-nţelege de la sine.    
– Nu e cazul - alţii cred...
E prea des şi n-o fi bine!
– Nu e câtuşi de puţin
masculin! - pozează… foştii
dinainte de a fi…
– E-o prostie! spun chiar proştii…
Ce e aia… a iubi?!

Eu ştiu doar că te iubesc.
Te trăiesc. Zilnic. E… viaţa!
Cum altfel să-ţi mulţumesc?
E alint şi reverie… Energie!
E ca... bună dimineaţa!

Miez

... trăiești în zâmbetul lui!
Te ivești neașteptat de fluidă,
în colțul tresărind al buzelor sale
asemenea penselor în talia rochiei tale!...
Îi ești chiar suflul, care erupe
de-atâta emoție în vorbe dragi.
I le desprizi de pe buze, cu dor;
le porți, alintat, pe la coada ochilor...
Ești chiar tu prima geană a dimineții
când răsfeți odihna lui cu-n strop de lumină;
sărutul lui, pe care noaptea-l topește în tine.
Ești miez fiecărei zile a voastre ce vine.

Ești vers

E încântare, lunecare în magie.
E mireasmă de iasomie strălucitor de albă
și răsfăț de măr proaspăt mușcat
- gust deslușit al buzelor tale.
E dragostea mea, perfect rotundă,
așternută ca un nisip cald
în propria-mi ființă
de mâinile tale...
Obrajii tăi chiar răsar dintre palmele mele
- inimă de tandrețe, vals de nuanțe
cu care lumina din ochii tăi mă inundă!...
Esti vers care izbucnește
iubirii să-i fie regăsire...,
iar sufletul meu rimează
cu fiecare azi dăruit,
cu fiecare mângâiere care mă cutreieră,
cu fiecare fior ce te răscolește
și care străpung suprafața!
... strălucesc pe chipul tău,
reflectând chipul meu.