Dar
Versul meu, doamnă,
e asemenea cărării ce-ți sărută tălpile-n fugă,
nemaiștiind, de emoție, de-alergi
întâmpinându-i rostirea
ori el se-aprinde nebun sub călcâiele tale!...
E-adoima inimii mele,
liber și frust, intrinsec în spontan;
nu te sfii: deslușește-l plin de-nțelesuri
în propriu-ți suflet
și-asumă-l al tău,
rerostește-l,
prefă-l, la rându-ți, în dar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu