Miez
... trăiești în zâmbetul lui!
Te ivești neașteptat de fluidă,
în colțul tresărind al buzelor sale
asemenea penselor în talia rochiei tale!...
Îi ești chiar suflul, care erupe
de-atâta emoție în vorbe dragi.
I le desprizi de pe buze, cu dor;
le porți, alintat, pe la coada ochilor...
Ești chiar tu prima geană a dimineții
când răsfeți odihna lui cu-n strop de lumină;
sărutul lui, pe care noaptea-l topește în tine.
Ești miez fiecărei zile a voastre ce vine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu