Armonie
N-am să-nțeleg de ce te-aș iubi pentru că...!
Timpul meu e respirație; n-are a explica
ce simțirea, singură, revendică
nemaiverbalizând a exista.
N-aș putea ști măcar de ce macii
au a-și văluri zâmbet sub mustățile spicelor;
știe seninul gustul plămadei ce rotunjește colacii
sau că roș-verdele trebuie armonizat privirilor?!
N-am o ordine, deși nu-s stingher între legi.
Când doresc se-mplinește în sine
tot ce sădesc în mod conștient – sentimente întregi,
neciunțite de calcul, de rațiunea stării de bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu