A ierta
N-are-a ierta pădurea orizontului
că după trupu-i verde se așterne...
Când vrem privirii noastre terne
lucire să-i acorde nesfârșirea
ne-om crește munți sub tălpi
și peste codru înălța-v-om frunți;
de ne-ndrăznit păre-va celor mulți,
ce știu lupta-ntre ei să îl străbată...
N-are-a ierta pădurea omului
că-n trupu-i verde își croiește drum...
Mirajul mâinelui retează din acum
întreg seninul; întreagă devenirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu