Liber
... de ce în viscol împunge fruntea-ți înainte
văzând că tot ce-așterne sub mantia-i zăpada
își îndulcește muchii ce-au crestat în om pe viu credința?
Azi știu.
Nu fulgii, perfect căzuți,
imaculați în încercarea lor naivă de-a ne-ntroieni,
ba duși de vânt, ba lăcrimând în soare
ne vor fi modelat ființa.
Nu.
Potrivnică ți-i hula de-o-nfrunți înțepenit...
De-o știi primi în față, călătorind prin tine,
când ferm, când delicat,
-ți va risipi ca fulgii mohorâte zguri
sub care renunțarea-ți schimonosește conștiința.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu