Chiar și tu
Uneori se ițește în zâmbet,
poate prea timid,
zdrobită înainte de a se desăvârși
sub calcâiul fricii de suferință...
Alteori, se revarsă în urma penelului
sau destinde culorile întinse cu latul cuțitului
și dă pânzei dorul de realitate al visului...
De multe ori cioplește piatra sau lemnul
cu mâini animate de nesfârșirea ideii...
Foarte adesea izbucnește din vârful peniței,
șerpuiește viață printre vocale,
face cu ochiul de după cuvinte
căutând reverberarea jumătății pierdute...
N-are o adresă a ei, iar timpul e doar
o uimitoare probabilitate de-a o întâni,
de-a o recunoaște ca... sine.
Viețuirea după șablon,
răscolitul în gunoaie priortar sociale
ne fură și timpul, și scopul, și identitatea.
Însă și tu, și tu..., chiar și tu ignorantule!...,
și tu, cel care doar citești, oarecum pe furiș
și crezi că nu e de bonton să arăți că iubești,
tu, care te minți că abundența de simțuri
se ține-ntre patru pereți
sau în labirintul de gânduri...,
chiar și tu poți locui în universul iubirii
ca la tine acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu