Rimează!
Ridic bărbia zilnic și inspir... Mi-e pieptul plin
de mare și ochii de senin. Stau drept
- liman îmbrățișat de briză,
ponton între talazuri mângâiat
cu simțuri ridicate din adâncuri
în care-am răscolit; te-am căutat...
Mă recunosc în verde, pe frunțile falezei
de unde arcuiesc spre orizont
ecoul strigătului dinăuntru-mi,
regăsindu-te departe; aproape-nlănțuită
de un dor ce face chiar și brazii
să-nfingă rădăcini în stânca lor iubită!...
Întind spre tine brațele... Rimează cu-ale tale!
Tu-mi primenești chiar suflul de poet
îmbrățișându-ne firesc, oricâtă e distanța, înălțimea,
de bubuie în pieptu-mi ce te recunoaște
și sens, și miez, și cert. Ești vreo zeiță, muză, nimfă
sau chiar acea femeie care ei mă naște?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu