Rost
Să fiu?!
Sunt, pur și simplu, nestrăduindu-mă... sunt viu!
Sunt vânt, când fruntea-mi vrea răcoare;
orizont - când mi-arcuiesc sprânceana a mirare...
Sunt mângâiere, deslușind smerit
în armonie chiar rostul de a fi iubit...
Sunt cale nepășită; deloc străină
odată evadat... Sunt dincolo de vină
proiectat cu forța de a fi integru,
cu voința de-a-mi scoate masca de alb-negru
sub care-am... onorat sarcastic cutume sociale.
Inspir seninul - mă inspiră toate ale sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu