Prieten ți-s
E vocea mea cea de-mi cotrobăie prin fire
sau tu-mi cutreieri nespus de curioasă gândul?
Vreau să te-nalț în mine ne-ntârziat, iubire,
ori să primesc, naiv, să-nțelepțesc venindu-mi rândul?...
O, adorato! Nu stau la coadă pentru viață!
Te-mbrățișez acum, în haina-mi muritoare,
prea conștient cum viața mă-nvață și dezvață
ca să mă-nvețe iar că nu ești pieritoare.
Te-aleg din infinitele intenții bune
- tu, singură, cu-adevărat a mea -
și îi poftesc pe toți ce altceva par să mă-ndrume
s-aleagă pentru ei și-apoi să-și ia!...
Eu, măi iubire, măi, prieten ți-s și mag,
iar tu – magia fastă ce-mi rostuiește neclintit credința
c-om arcui-mpreună curcubeie peste netrecutul prag
în care-și poticnesc cei ce te-au irosit căința!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu