În oglindă
Sunt norocos că mă iubești!
Ești ! Și de asta, chiar sunt răsfățat!
Am aflat ce-i lumina – nu împrejur...
Jur că am surprins-o la mine pe față,
de dimineață! Jucăușă, plină, rotundă
- profundă, fără muchii de prismă.
Carismă! – chiar tu, chiar așa ai alinta
dragostea mea de a oglindi farmecul tău.
E în privire, în ochi și sclipește!
Îndrăgește parcă să devoaleze,
să rimeze public, nu tocmai în șagă:
mi-ești dragă. Deseori mi-o regăsesc,
tineresc de pronunțată și răzvrătită,
arcuită, doritoare, pe la colțul buzelor,
cu dor să o săruți pătimaș, să o alinți
când simți că renaști dăruind!...
Lumină îmi regăsesc și pe palme!
Calme, așteaptă mângăierea să le-o culegi.
Înțelegi? Atingându-te, forme îți generează;
te conturează urmându-ți fior de fior.
Creator, ele-ți croiesc veșminte de stări.
Uneori, delicat, îți brodează fiorii în tiv...,
naiv, curat, așternându-ți plăceri la picioare.
Pare că rostul meu de om e să simt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu