Sfidând rațiunea
Nu mai iubi!
Închide măcar pentru o clipă;
Trage conștiența oblon peste
licărul acela de fericire nebună – ce-o fi -
de care ochii fac adevărată risipă!
Ok. Acum ești în normalitate. Este?
Hei! Adevărat că rutina-i anostă... Nu îndrăzni
să aluneci iar, nu ceda dragostei în pripă!...
Ascultă de ei! Trăiește propria poveste!
N-ai cal sau coroană; nu te minți:
frumusețea care se înfiripă
sfidând rațiunea – aceste
simțuri care fac din infinitivul a iubi
un posesiv ocrotit ancestral sub aripă –
e o escaladă a eului din crevase pe creste
ale subconștientului... dorința de a întâlni
ecoul singurătății tale care țipă...
Deștepții spun că îndrăgosteala este
nebunie curată; o tonalitate aiurită a inimii
cu care neuronii nu mai fac echipă...
Ei sunt însă doar prezicătoare funeste
ale omenescului călcat de tălpile mulțimii
mărșăluind spre ținte manipulate de clipă...
Iubește din nou!... Sigur că dragostea este
chiar farmecul de spontaneitate al rațiunii.
Fii om! Sensibil. Omenos. Fă risipă!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu