Maree
În cafeneaua asta mică, dimineața,
ai venit să mă iubești!...
Ești somnoroasă și-i cumva hazliu
că fata dă de mama focului cu mopul
și-aproape te atinge...
Tu nu clipești...,
m-ai prins în gând, chiar în cotlonul ascuns
în care-ți place să mă întâlnești.
Să fiu al tău câteva versuri...
Să mă îmbrățișezi citind.
Ții strâns în palme ceașca aburindă,
sorbindu-mi vorbele-mi zâmbești
și mă-ncălzești cu mângâierea zorilor
ce mă revarsă, blând, din ochii tăi...
Sorbești licoarea aburindă,
cu gust rotund, integru,
în cafeneaua care încă n-a deschis...
Piatra din pardoseală strălucește,
mesele-s goale,
iar marea din apropiere șușotește
că-s lângă tine, că nu-i vis,
și că ți-s drag de se revarsă apele plăcerii!...
O altfel de maree, fără prag...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu