O fi
Mă-ntreb adesea de-s izvor,
dacă din mine curg în înțelesuri slove
pe care le contemplu din interior...
Zâmbești, desigur!
Deseori te regăsești
îmbrățișată în cuvintele-mi desprinse
parcă din ce trăiești...
S-ar zice-atunci că-s doar observator
a ce alege sufletul să-ți fie
- al tău în exclusivitate-n astă viață,
dar revelat în contemplarea dată mie...
Nu mi-i povară versul, nici delir,
deși nu înțeleg proporția în sine
de gând, emoție și simțuri
ce-ți aparțin și se-oglindesc în mine.
Și tot ades, spre seară, caut spre o stea
să îmi adaste smerenie-n priviri.
Mi-i fi tu muza? Mi-o fi ea?
O fi divinul propriei iubiri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu