Călin - oleacă iubire, oleacă venin!...

Floare

Nătâng de tânăr, altădată
rupeam câte un ram de măr;
mi l-aș fi prins în păr
- l-aveam pe umeri, ca o fată!
Probabil dorul pentru ea
în plete mi se ascundea
timid, știind că-i neaflată...
Dar ramul nu-l prindeam;
...- l duceam la buze: ...- i sărutam
floarea alb-roz, amar înmiresmată.
Deși-o rupeam, voiam să crească,
polen să-i fiu, să mă iubească,
să-mi fie dragoste curată.
Fiece floare-n fiecare an
mi-a dăruit amarul lipsei de liman
din însăși seva ei curmată...
Mai vârstnic azi, privind în sine
am regăsit și seva, și pe tine
în viața mult prea încercată,
prea încărcată cu frânturi
ce-au rupt nevinovați muguri
de tinerețea-ndepărtată...
În inimă îmi crește floarea
- acolo-și află calm savoarea
atât de căutată!
Petalele mi-s așternute
în simțuri binecunoscute
- mi-i binecuvântată.
Rodește rotunjimi de măr
la tine în obraji și-n păr
cum te visam odată.
De-i iarnă-mi râde din zăpadă
mai albă decât ea, mai caldă
decât muntele cu care-așteaptă
să-i fiu plutire sub picioare
sau țurțure topit de soare.
De-i primăvară, mi se-arată
cu suflet verde, proaspăt răsărit
sorbind lumină, dornic de iubit,
- iubită toată.
De-i vară-și caută prin frunze
sărutul fructului pe buze,
rotund acum; dezinhibată.
De-i toamnă, amăndoi ne culcușim
în curcubeul ce-l trăim,
adulți, ca niciodată.