Atât
... nu ești a mea.
Nu-ți cer, nu-ți dau, nu-ți vreau!
Nu-mi completezi voința,
nici eu pe-a ta.
Mă redescopăr... tu;
cumva, îmi ești ființa!
Nu mă visa, nu m-aștepta.
N-am să aștept...
Suntem deja!
Acum, peste o clipă, diseară
și mâine dimineață, împreună.
Știm modela prezent din lutul de simțiri
făr’ să-l adjudecăm; doar îl primim,
indiferent ce alții sunt programați să spună;
reeducăm experiența din trăiri.
Trăim.
Sălășluim în verb ca-ntr-un cămin.
Aducem infinitu-i sub propriile tălpi,
să umplem nesfârșit cu plin.
A ști, simți, iubi, visa, ierta
știm să simțim, iubim, visăm;
Iertăm deja.
Ne-am lepădat de substantive de decor:
conveniență, palate, bunăstare și confort
sunt goale... golite de chiar rostul lor.
Ne însoțim prin sine fără motiv,
cu-atât mai conștient cu cât
știm că-i absurd ca idealul
să-l ferecăm într-un obiectiv.
Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu