Draga mea
Mă îmbie ziua să te răscolesc puțin,
să te denunț că te ivești netulburată
- esență-a simțurilor răsfățate
cu-n strop de dor. Ești preacurată!...
N-ai tu limanuri, n-ai tu diguri
în care volbura din viață să izbească;
ești doar întinderea din mine
ce se întinde încă, făr’ să cucerească!...
Unde mai pui că explorezi și timpul
eliberându-i înțelesul de cuvinte
ca binele și răul. Cât de sălciu e adezivul
când ne etichetăm propria minte!...
Tu zburzi în libertate necondiționată
- balsam dorințelor subconștient trăite.
Ești deseori cuib năzuinței altora de libertate
când recunosc în tine vise periculos iubite!...
Ție mă-nchin; smerenia mi-i drum
pe care îl apuc inevitabil spre-nainte.
Ești – cum alminteri? - draga mea de poezie!
Pășești în suflete, discret, sub trena de cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu