Îmbrățișați în dor
... mai știi? Ne-am cunoscut pe drum;
eu – călător cu ochii-n zări, de colb trudit,
tu – adiere nerespirată încă-n pieptul meu uimit
că tihna, lipsă ieri, nu voi găsi-o mâine: e acum...
Mi-ai arătat în sus, spre trepte către sine
- eu nu urcam întâia oară; am zâmbit
recunoscându-te, oleacă fâstâcit,
ca-ntr-o oglindă reflectată-n mine...
N-aveai liman și nici pe scări însoțitor
- doar suflul de-a urni pământ spre cer;
știai deja: cuvintele-au putere, nu-s munte efemer.
Ne-am întâlnit pe creste îmbrățișați în dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu