Fii mie!
Mă-nșel sau te-am surprins cum te strecori
prin visul ce-mi sărută tâmpla dreaptă?
M-atinge umărul, ițindu-și faldurile dintre nori,
rochia ta de raze..., mi-l dezvelește-n șoaptă.
C-obrazul lipit de geam am ațipit de seri...
Sunt degetele ploii șiroaiele-mi pe față?!
Pot anotimpuri - sute - să le eliberez în ieri?
Pot azi deschide ochii cu tine - dimineață?
Am voie la senin? Fereastra deschisă
- i spirală spre neant sau cale-mbrățișării?
Fii mie cunoaștere pănă acum nescrisă!
Îți sunt penița ce rescrie trecut în inima iertării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu