Oglindă viselor
Mă iartă de-s oleacă orb:
n-am ochi; privirea mi-e oglinda
-n care dorul se desface floare,
să cuprindă ceru-ntre petale...
Și-atât senin e în îmbrățișarea
al cărui miez se rotunjește măr
- să-l mușc cu sete! Pârguite,
buzele-mi arcuiesc sărut
în care se-oglindește
integritatea florilor...
Mă iartă de-s oleacă surd:
nu-mi cred urechilor; auzul mi-este mare
-n care unduie dinspre adânc
cuvinte ce vor să respire...
Și-atâta limpede e-n oglindirea
a cărei formă se rotunjeşte sens
- să-l recunosc în tine! Plecate,
pleoapele-mi mijesc surâs
în care şoapte nerostite văluresc
chiar înţelesul vorbelor...
Mă iartă de-s aparent nesimţitor:
nu poruncesc nici inimii; nu-mi curge
-n vene sânge de vărsat
în lupta eu-lui cu sine...
Şi-atât liber arbitru e-n alegerea
a cărei asumare se rotunjeşte puls
- să-l nenumesc păcat! Smerite,
degetele-mi împlinesc menire
în care tot ce-ating învie
prezent în trupul viselor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu