Deziluzia concretă
Timpul, scurtându-mi-se, ar putea să-mi dea
răgazul să te iubesc...
Te-aș picta pe propria-mi piele,
astfel că doar degetele ar mai alerga căutându-te.
Aș trece în trap cotidian însăși dragostea
- la proba de rezistență cu sentimentele noastre cu tot!....
Poate așa, când iluzia mi-ar deveni concretul,
m-aș osteni împlinind dragostea noastră cu spațiu comun,
mângâierea - cu destinație...
Pe de altă parte, concretul fiecărei zile l-aș vedea iluzoriu,
toate micile mele poveri le-aș odihni în subconștient...
N-aș mai avea vise. Noaptea aș urla cuprins de un veritabil calm social,
la o lună plină continuu,
iar ziua te-aș ține în brațe cât de tare pot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu