Firesc
Maestuoasă doamnă!
Spui chiar tu, însetată de înălțimi,
că urcăm pe același munte
- de la poalele... verii, în creștet de toamnă!
Și precizezi elegant: cărările ni-s diferite,
însă adesea, cu drag, ne intersectăm.
Ecoul și dorința ne sunt prieteni:
reverberăm reciproc..., ne descoperim pe iubite!
Da. Acest urcuș unul altuia ni l-am dăruit;
gustăm fiece priveliște, orice moment, fără grabă.
Și fără popas; ne dozăm suflul în spirale
îndreptate către înalt..., în priviri pironit!
Știm amândoi că acolo, sus, e prea multă zare
și-amânăm împreună pasul pe creastă,
unde tălpile încap câte una...,
câte unul ajunge, adastă..., dispare.
Maestuoasă doamnă!
Întâmplarea este că te iubesc:
asta n-are urcuș, nu coboară,
nu se-așterne la poalele... verii, n-are toamnă.
Este prezent. E firesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu