Ieșire la mare
Îmi răbufnesc cuvinte din sufletu-mi saharian care ar vrea
ieșirea lui la marea de senin știută-n ochii tăi,
vorbele se preling pe buzele-mi uscate și-mi animă inima
să bată puls în simțurile care mă scufundă-n ei...
Iar slova se desprinde de trup și-noată sensuri către tine
să dezmorțească simțurile tale adăpostite în abis,
unde căldura n-a mai găsit credință că poate face bine
și unde dragostea profundă părea că s-a prescris...
Tu? Îmi întorci vorbirea și în șoaptă mi-o așterni pe buze
- vorbim aceleași gânduri care ne țin în viață,
iar reciprocitatea alintată prin telepatie chiar poate să amuze
și întamplarea este darul cu care viața ne răsfață...
Eu? Mă strecor prin universul către tine și ating culoarea
- aleasă din spectrul de iubire – ce mangâie prezentul,
după care evadez din ochii tăi și rătăcesc nebun în marea
de senin în care n-am să învăț vreodată să ancorez momentul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu