Călin - oleacă iubire, oleacă venin!...

Dacă stelele pot fi o revelație a stării de seninătate, atunci spriritul nu are nevoie de soare pentru a afla căldura; poate călători în direcțiile a mii de lumini aparent îndepărtate.

Propriul basm

Stelele mele străbat universul de simțuri
- fiecare din ele trăiesc în mine
experiența iubirii care evadează din gânduri,
care animează sentimentul în sine.

Stelele mele nu sunt căzătoare doar
pentru că alunecând din tării
ar îndeplini cu farmec dorințe de budoar,
ori ar hrăni adolescente nebunii...

Stelele mele strălucesc asemenea privirilor
ce se oglindesc veșnic aprinse
în ochi, când răspund tandru clipirilor
altor stele, cu feminitate surprinse.

Stelele mele n-au trup – numai sete
de spațiu și timp al regăsirii.
Se lovesc deseori ca lumina de perete
când nu găsesc coordonate fixe iubirii...

Stelele mele au cerul lor deschis și senin,
deși fiecare vrea să-și ia iubirea acasă
la ea, să o ferece în bezna intimă propriului scrin   
și să n-o mai împartă în viața rămasă...

Stelele mele știu că gustul desăvârșit al unirii
nu e propriu amarului de venin ori sarcasm,
însă așa îl apărăm în numele iubirii
cu care luptăm să trăim propriul basm...