Nu știu să fiu
Mi-e teamă că, dacă-i deschid,
va fi o invazie a culorilor.
Țin, încă, pleoapele strânse;
n-am formă în întunericul insipid,
ființa-mi e volatilă, la cheremul porilor:
ba se împrăștie în nopțile plânse,
ba îmi reintră, prin piele, acid...
Ochii închiși sunt dig ridicat
între trezie și vis.
De i-aș deschide - doare acut;
daca-ș visa – plâng sufocat...
Parcă-i prezis
să-mi fac zilele scut...
Să dezmint ce-am visat.
Încă nu știu...
Dacă-i deschid, mă vor conține
culorile exterioare
sau tot ce simt, foarte viu,
va face ca juru-mi să fie parte din mine?
Incertitudinea doare...
Știind că nu știu să fiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu