Călin - oleacă iubire, oleacă venin!...

Grea povară, libertatea asta!


Corect. Sunt momente când pare atrăgător să fii prost. Viață lejeră, griji puține, întotdeauna alții îndrituiți să caute rezolvări! Parafrazând unul dintre Papi, «și prostia poate fi un dar, însă nu trebuie abuzat de ea». Știe el ce știe, Papa! E chiar deștept trendul ultimilor ani: dogmele devin mai permisive, mai interpretative – modernizăm credința! Cătușele ignoranței sunt lărgite un pic...

Însă nu poți fi liber când ești încătușat de prostie, chiar nu e posibil. Până la urmă, ce e prostia dacă nu lipsa conștiinței de sine în raport cu ceea ce te înconjoară?

Obișnuim să spunem că prostia nu doare, însă e mult neadevăr în asta; prostul nu prea e în stare să găsească o relație între fapta sa și durerea în sine dincolo de fiziologia simplă, firește. Își dă cu ciocanul peste dește – le bagă în gură și zice cu obidă: prost mai sunt!  

Adevăratele dureri ale prostului sunt sublime! Sunt cauzate de neîmpliniri elementare: lipsa banilor, dragoste, dușmani – belele poporene. Și bucuriile lui sunt la fel: ori bifează la el, ori la capra vecinului... Unde mai pui că prostul poate schimba inopinat registrul stărilor și, deodată, din cele mai amare lacrimi îl vezi dezvoltând o gură până la urechi! E chiar fericit, supărările sunt parte din viață - dă-le încolo, momentul poate fi cu noroc și foarte potrivit distracției!... de exemplu.

Măsa pe gheață! – spui cu tu obidă, deșteptu’ de colo. E un adevărat curaj să te pui cu prostul, că are mintea odihnită. Tu, complicatul de serviciu, rezolvi zilnic duzini de probleme cotate ca importante și, de câte ori răspunzi unei întrebări se ivesc altele, de niciunde... Culmea, de ani întregi îți spui că într-o zi vei avea timp mai mult să meditezi la o amărâtă de definiție a termenului distracție!... Grea povară, libertatea asta!